InfoAcademy este probabil cea mai bună academie CISCO din țară. Și spun asta pentru că au câțiva instructori cu adevărat profesionști.
Domnul Marius Moise, instructorul cu care am avut plăcerea de a învăța CCNA 1, are un spirit pedagogic extraordinar. În prezent lucrează ca IP Network Services Solutions Design Engineer la Vodafone. Are o mulțime de specializări și certificări, fiind specialist în rețele și probleme de securitate ale rețelelor. Explică totul în detaliu și face totul să fie logic, este foarte bine pregătit și are un stil care te motivează să înveți bine ceea ce predă. Este fără îndoială, cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată, iar pe viitor sper să mai am ocazia să am cursuri cu dumnealui.
Domnul Romeo Lungu, este în prezent instructorul meu de CCNA 3. Un tip tânar, calm, o adevărată enciclopedie și un palmares impresionant. Dânsul este instructorul numarul 2 în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Asia) fiind certificat CCNA, CCNP, CompTIA LINUX+, CCIP, CCIE. Are un debit verbal foarte mare însă gândește cel puțin la fel de repede. Este abordabil, prietenos și răspunde detaliat. Dacă ești atent și poți să ții pasul, ai șanse mari să înveți pe lângă bazele impuse de programă, și multe lucruri de substrat ce se pot dovedi a fi foarte utile.
Am tot respectul pentru acești oameni și le mulțumesc pentru tot ce m-au învățat. Sunt abia la început, dar am descoperit o lume fascinantă și sunt convins că în mare măsură, dânșii au contribuit la faptul că astăzi învăț networking de plăcere și abia aștept să avansez cât mai repede.
Dacă vreți să faceți cursuri CISCO, mergeți cu încredere la InfoAcademy! Garantez pentru ei. Au și un program numit SUSȚINE PERFORMANȚA prin care, dacă ai note bune, primești cursuri gratuite. Eu am primit un astfel de curs și învăț IT Essentials gratuit.
Probabil că nu o data ați primit pe telefonul fie de Orange, Vodafone sau Cosmote, mesaje de la cine știe ce numere care vă anunță că ați câștigat tot felul de premii și să-i suni tu pe ei. Scârțarii nici măcar nu te-ar fi sunat ei! Dăcă stau bine să îmi amintesc, cred că până acum am câștigat o dată 300 EURO, o altă data 500 EURO plus un telefon Nokia N97 (pe vremea când încă nu apăruse) iar la ultimul câștig am fost mult mai “norocos” se pare, pentru că am câștigat 20.000 EURO. Fără niciun dubiu că toate sunt țepe.