InfoAcademy este probabil cea mai bună academie CISCO din țară. Și spun asta pentru că au câțiva instructori cu adevărat profesionști.

Domnul Marius Moise, instructorul cu care am avut plăcerea de a învăța CCNA 1, are un spirit pedagogic extraordinar. În prezent lucrează ca IP Network Services Solutions Design Engineer la Vodafone. Are o mulțime de specializări și certificări, fiind specialist în rețele și probleme de securitate ale rețelelor. Explică totul în detaliu și face totul să fie logic, este foarte bine pregătit și are un stil care te motivează să înveți bine ceea ce predă. Este fără îndoială, cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodată, iar pe viitor sper să mai am ocazia să am cursuri cu dumnealui.

Domnul Romeo Lungu, este în prezent instructorul meu de CCNA 3. Un tip tânar, calm, o adevărată enciclopedie și un palmares impresionant. Dânsul este instructorul numarul 2 în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Asia) fiind certificat CCNA, CCNP, CompTIA LINUX+, CCIP, CCIE. Are un debit verbal foarte mare însă gândește cel puțin la fel de repede. Este abordabil, prietenos și răspunde detaliat. Dacă ești atent și poți să ții pasul, ai șanse mari să înveți pe lângă bazele impuse de programă, și multe lucruri de substrat ce se pot dovedi a fi foarte utile.

Am tot respectul pentru acești oameni și le mulțumesc pentru tot ce m-au învățat. Sunt abia la început, dar am descoperit o lume fascinantă și sunt convins că în mare măsură, dânșii au contribuit la faptul că astăzi învăț networking de plăcere și abia aștept să avansez cât mai repede.

Dacă vreți să faceți cursuri CISCO, mergeți cu încredere la InfoAcademy! Garantez pentru ei. Au și un program numit SUSȚINE PERFORMANȚA prin care, dacă ai note bune, primești cursuri gratuite. Eu am primit un astfel de curs și învăț IT Essentials gratuit.

Am dat peste o cartelă SIM care între timp a expirat. M-am gândit să o desfac să o analizez puțin, așa că astăzi discutăm despre cartelele SIM sau Subscriber Identity Module. (…bine, mai mult eu discut, căci comentatorii trag chiulul)

Nu are rost să spun că sunt folosite în telecomunicațiile mobile. Ele au capacitatea de a stoca informații precum IMSI (International Mobile Subscriber Identity) care se identifică și cu un număr de telefon, mecanisme de autentificare, informații despre rețeaua purtătoare, coduri (PIN, PUK), numere de telefon, sau mesaje. O să vedem că, de fapt, o mare parte din suprafața cartelei este inutilă. Cartelele clasice pe care le avem majoritatea în telefoane se numesc MiniSIM, dar a apărut și o variantă care merge doar pe strictul necesar (numită  MicroSIM).

Mai întâi am înlăturat materialul plastic din jurul aliajului metalic.

Pe spatele materialului metalic există un fel de fașă care învelește cipul și 6 conectori diametral opuși, așezați în jurul cipului. Cipul este extrem de mic după părerea mea și chiar m-a impresionat câtă tehnologie are incorporată. Cipul este bineînțeles un circuit integrat care funcționează cu voltaje cuprinse între 1.8V – 5V. Dimensiunile sale sunt de aproximativ 2×2 mm, iar porțiunile de metal vizibile au sub ele acei conectori care funcționează ca medii de input și output dinspre și către cip. Rețineți că toată magia și toate operațiile majore au loc la nivelul acestei componente electronice minusculule. În final, iată o poză și cu cipul.

Ediția de anul ăsta a Jobshop a fost un mare eșec după părerea mea. În anii trecuți la standuri s-au prezentat zeci de companii, care mai de care precum Adobe, Microsoft, UbiSoft și alți giganți din industria IT. La această ediție au participat nu mai mult de 14 companii în timp ce la alte ediții se adunau câteva zeci pe o perioadă de câteva zile chiar.

Partea interesantă a fost discuția pe care am avut-o cu un reprezentant al firmei Interoute. Încercând se aflu care sunt cerințele unui candidat ideal, omul a fost destul de evaziv în explicații în sensul că nu a dat multe detalii despre cerințele tehnice. Ei sunt interesați de persoane capabile să învețe repede, din pasiune și să se integreze bine în grup. Atât! Cunoștințele tehnice nu contează. Păi cum așa? Omul a motivat:

What you study in faculties is 100-year old technology. You learn nothing here. What we do there is the real deal and it’s a real bitch. If you prove yourself capable to learn, we’ll teach you everything you need to know.

Cu alte cuvinte, străinii au prins cum merge sistemul educațional la noi. Și știu că nu au ce să facă. Și atunci îi preferă pe români, nu pentru ceea ce știu ei, ci pentru faptul că sunt inteligenți și învață din mers.

Un angajator străin are o altă mentalitate în așa fel încât este suficient de open-minded să investească în pregătirea angajaților și să se axeze mai mult pe calitățile etice și sociale ale unui candidat decât pe experiența tehnică.

La noi, patronii avizi de profituri rapide și investii minime, fac treaba românească! Să fii tânăr, să ai experiență, să muncești ca sclavul peste program și să tragi cât de tare poți. Lucruri care bineînțeles că nu se pot face, fapt care duce inevitabil la lucrări făcute superficial…

P.S. Nu vă mai luați CV-ul cu voi. Toți îl așteaptă pe email.

Un raport al Business Monitor International (BMI) subliniaza ca operatorul Cosmote Romania inregistreaza cea mai rapida crestere de pe piata, acest lucru putand duce la o schimbare a clasamentului celor mai importante companii de telefonie mobila din Romania – Cosmote ar putea sa depaseasca Vodafone Romania in urmatorii doi ani si sa devina astfel al doilea cel mai mare operator de telefonie mobila din Romania, dupa Orange. “Ramane de vazut ce influenta va avea Deutsche Telekom, actionar in OTE, detinatoare a Cosmote si Romtelecom, asupra afacerilor si extinderii Cosmote in Romania si in tarile din estul si sud-estul Europei”, se scrie in raportul BMI.

Conform raportului, Romtelecom, impreuna cu RCS&RDS, UPC Romania si Orange acopera peste 95% din liniile fixe din Romania si peste 90% din conexiunile broadband din tara. Raportul a amintit doar ca si Vodafone Romania a intrat pe segmentul de telefonie fixa.

Business Monitor International a remarcat in raport faptul ca RCS&RDS a reusit sa atraga in 6 luni peste 800.000 de clienti pentru serviciile de telefonie mobila. “Daca vor reusi sa depaseasca acest numar si sa faca si bani din aceasta, ramane de vazut. Dar ca influenta imediata, intrarea RCS&RDS a dus la o crestere importanta a numarului de abonati la telefonie mobila”, se spune in raportul companiei de cercetare.

%RELATEDPOSTS%

Dacă până acum pe blog au apărut numai reclame bune, iată una care se sitează exact în colţul opus. Îmi spune şi mie cineva dacă e ceva care l-a convins în reclama asta?

Feed me - I'm hungry

Aboneaza-te la feed!

RSS Feed

Socializare

Mă găseşti pe Twitter

Mă găseşti pe Facebook

Mă găseşti pe Hi5

  • Comentarii recente

    • djcata: Nokia si Symbian sunt departe ; au rams cam la nivelul Windows Mobile 6.5.Pot sa puna si camera de 30 degeaba...
    • Vlad: Pe scurt, da, i-am recuperat. Imi cer scuze ca nu am continuat cu explicatii. Din pacate timpul nu prea imi...
    • Liviu: si eu astept un raspuns…ai recuperat banii pt ridicarea masinii?
    • Reclame Tv: O reclama gen “cascadorii rasului”, penibila, de incadrat la reclame proaste. De fapt nu stiu...
    • em: te intrebasem si eu in privat si n-ai raspuns, pana la urma cum ai recuperat banii in urma deciziei respective?...
    • Saloane tatuaje: super telefon, pacat ca este f scump…
    • Vlad: Salut Este util atata timp cat are acuratete si avand in vedere ca trafic.ro este un pilon in monitorizarea...
  • RSS VladVlaicu.com Blog

    • DJ Project – Regrete 23 iulie 2010
      Nu am cum să las să treacă neobservată încă o melodie superbă de la DJ Project. Giulia o înlocuiește foarte bine pe Elena și se pare că pe lângă asta, cei trei s-au întors la stilul care i-a consacrat. Îmi plac pentru că este una dintre puținele trupe care încă mai are și poezie în [...] S-ar putea să-ți placă:DJ Project – Hotel DJ Project – Mii de cuvinte D […]
    • Pe cine mai doborâm azi? 30 iunie 2010
      S-ar putea să-ți placă:Cine e de vina pentru gripa porcina S-ar putea să-ți placă:Cine e de vina pentru gripa porcina […]