A circle in a world of squares
Posts tagged IT
Sfârşit de mai
Mai 27th
Iată că se termină şi primăvara asta. Din nou se anunţă o vară fierbinte şi nopţile astea deja sunt anormal de calde.
Pentru mine începe parcă o altă etapă a vieţii. Anul 4 e gata, urmează licenţa. M-am reangajat de ceva timp la firma unde mi-am făcut practica de vară şi sunt foarte mulţumit. Am nişte colegi de nota de 10 şi şefi de cel puţin aceeaşi notă. Avem parte şi de distracţii dar şi de situaţii interesante. Din păcate timpul e parcă din ce în ce mai scurt şi încerc să mă împart cum pot mai bine între licenţă, serviciu, o altă firmă la care de un timp sunt consultant IT, oamenii dragi din jurul meu, InfoReţele şi în curând va trebui să adaug pe listă şi un curs de Linux pe care îl aveam în minte de mai mult timp.
Nu-i nimic, un toast pentru schimbare (în bine)!
Cum se fabrică stickurile
Mar 4th
Iată un mic clip despre ceea ce înseamnă tehnologie. Lexar este singurul producător american de memorii care chiar își produce cipurile în SUA.
Holograme pe CNN
Noi 6th
Cei de la CNN au avut o premiera aseara. Au transmis pentru prima oara live, imaginea formata de o holograma. Clipul vorbeste de la sine:
Prima sesiune
Feb 12th
…s-a incheiat. Gata! Adio! Prima sesiune din viata de student a culminat astazi cu examenul la Introduction in IT promovat cu 10.
Astept cu nerabdare vacanta la munte de vineri…




