A circle in a world of squares
Si daca…
Şi dacă: Aş dovedi…
Apr 24th
Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească…
De poti
Noi 23rd
De poti…
De poti sã nu-ti pierzi capul, când toti in jurul tãu si l-au pierdut pe-al lor, gãsindu-ti tie vina;
De poti, atunci când toti te cred nedemn si rãu, sa nu-ti pierzi nici o clipa încrederea in tine;
De poti s-astepti oricât, fãrã sa-ti pierzi rãbdarea, sã rabzi sã fii mintit, fãrã ca tu sã minti,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu rãzbunarea sã vrei a le rãspunde, dar nici cu rugãminti;
De poti visa, dar fãrã sã te robesti visãrii, de poti gândi, dar fãrã sã-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi pradã nicicând disperãrii, succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, rãstãlmãcit de oameni, ciuntit si prefãcut;
De poti sã-ti vezi idealul distrus, si din ruine sa-l reclãdesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte întreaga ta avere, si tot ce-ai strâns o viatã sã pierzi într-un minut,
Si-atunci, fãrã a scoate vorbã de durere, sã-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si dacã corpul tãu, uzat si obosit, îl vei putea forta sã-ti mai slujeascã încã,
Numai cu strãsnicia vointii tale, si-astfel sa steie peste vreme asa cum stã o stâncã;
De poti vorbi multimii,fãrã sã minti, si daca te poti plimba cu regii, fãrã a te-ngâmfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rãu sa-ti facã, pentru cã doar dreptatea e cãlãuza ta;
Si daca poti sã umpli minuta trecãtoare,sã nu pierzi nici o filã din al vietii pom,
Al tãu va fi pãmântul, cu bunurile-i toate si, ceea ce-i mai mult chiar, sã stii, vei fi un OM!
Flashback
Sep 26th
Brusc astazi mi`am adus aminte de un moment ce a avut loc acum vreo 8-9 luni, pe moment l`am ignorat, dar am realizat ca de fapt mi`a schimbat in mod cert, viata. Este o intamplare poate pentru multi banala, care ar fi trecut usor neobservata, dar mie mi`a dat de mult ori forta sa merg mai departe sa stiu ce vreau, sa`mi urmaresc ambitiile si visul.
Era iarna, Ploiesti. Afara era frig, iar eu tocmai iesisem de la liceu. Din cate imi aduc aminte mergeam sa platesc niste facturi la Orange. Ajuns in fata la Omnia, cobor in pasaj. Este intuneric, pasii imi aluneca pe gheata subtire si frigul simt ca imi intra pana in maduva oaselor. Curentul asta insuportabil este asa puternic si parca imi rascoleste sufletul. Merg incet pana la capatul pasajului acolo unde un batranel, negrecios la fata, cu barba mare, un toiag in mana, si un soi de caciula murdara pe cap, imbracat in niste zdrente de haine, atat de subtiri incat ma miram cum suporta frigul asta incredibil, se apropie de mine cu pasi nesiguri. Imi intinde o mana ce imi pare a fi trecut prin multe munci grele, e parca batatorita de timp si de tot ce a indurat acest om. Se uita la mine cu ochii blajini, inlacrimati, si totusi atat de vii. Incearca sa`mi spuna ceva, dar cuvintele abia ii ies din gura. Si totusi mai incearca o data! Cu o voce tremuranda si in care puteai sa citesti disperarea si lipsa sperantei, in soapta de parca s`ar fi temut sa nu`l auda altii imi spune: “Dati`mi si mie ceva de mancare ca nu mai pot de foame…”
Nici macar nu a apucat sa termine cuvantul foame, caci vocea i se ragusi, pierzandu`si din nou cuvintele…
Am trecut impasibil! Cu toate astea cuvantul asta foame imi rasuna in minte, atat de zgomotos si de obsesiv. Poate daca i`as fi dat ceva bani m`as fi simtit mai bine, dar nici macar nu stiu de ce n`am facut`o. Poate pentru ca m`am obisnuit sa trec mereu asa, ignorand problemele altora si fara sa`mi dau seama de gravitatea lor, de cata suferinta se ascunde in spatele ochilor acestor oameni.
Ma gandeam in sina mea: “Doamne, ajuta`ma sa nu ajung asa vreodata!”. Am realizat ca trebuie sa fac tot ce`mi sta in putinta sa reusesc in viata, sa ma fac remarcat, sa ajung acolo undeva, departe de postura batranelului din pasaj. A urmat un an greu – clasa a XII-a, bacalaureatul, admiterea. Erau momente in care simteam ca nu mai fac fata, si din nou, brusc, ca intr`un vis ii vedeam ochii batranului si mana sa, si auzeam vorbele care imi rasuna atat de clar in minte: Dati`mi si mie ceva de mancare ca nu mai pot de foame… Doamne, cat de dur, imi suna cuvantul foame… si cat de mult ma sperie… !!!
Nostalgie
Sep 16th
Maine as fi inceput scoala, as fi asteptat din nou cu nerabdare sa`mi intalnesc colegii si prietenii, mi`as fi revazut profesorii mei preferati, as fi pasit prin liceu ca printr`un loc nou, realizand ce s`a modernizat, ce a ramas la fel, uitandu`ma dupa boboci si boboace (mai ales).
Si daca n`ar fi existat acest “as fi”…?
Trebuie sa spun ca m`a apucat nostalgia anilor de liceu. Tot ce este din Cuza, cu bune si rele, cu profi care intra nervosi la ore sau profi ce ne fac sa ne prapadim pe jos de ras, cu inghesuielile de la magazin, cu emotiile ce le aveam atunci cand ne plimbam pe culoare in timpul orelor si nu vroiam sa dam nas in nas cu Dna Directoare, toate momentele astea, mi`au ramas in minte, fara sa le pot uita.
Voua, celor din clasele de liceu, fie ca sunteti a 9a sau a 12a (apropo, de asta, multa BAFTA LA BAC) va transmit acest mesaj: Traiti fiecare clipa! Nu uitati sa nu ignoratii materiile, dar sa imbinati utilul cu placutul. Anii de liceu sunt intr`adevar cei mai frumosi ani din viata, chiar daca uneori avem coborasuri si nu merge totul asa cum vrem, viata de liceu trebuie traita la maxim.
