Partea I – Ridicarea

Am fost odată ca niciodată, acum un an și ceva o ridicare de mașină. Au urmat mulți nervi, multe drumuri, procese, scandaluri, presă scrisă și televiziuni. Tot tacâmul pentru un circ cum numai în România poți să găsești, în cele ce urmează.

Deși am vorbit de câteva ori pe blog, nu am dat până acum toate detaliile pentru a forma o imagine mai bună a ceea ce s-a întâmplat. Iată deci, povestea:

În dimineața zilei de 13 Februarie 2008, mergeam dinspre Regie spre Universitatea Politehnica București pentru a susține un examen. Îmi parcasem mașina în fața discotecii Maxx lângă spicul format de vechea intrare în Regie (în prezent închisă). În timp ce treceam prin zona respectivă, am constatat că pe locul unde parcasem era acum așezată o altă mașină. În prima faza am crezut că e furată, m-am speriat și am sunat-o pe mama mea, pe care am rugat-o să sesizeze la Politie acest fapt, eventual sa se informeze dacă mașina fusese cumva ridicată, întrucât eu trebuia să mă prezint la un examen în mai puțin de 10 minute. Cred că nu are rost să explic prin ce sentimente am trecut și cât de bulversat am fost lăsând la o parte faptul că aveam examenul la cea mai importantă materie – matematică avansată – și fără să pun la socoteală în ce măsură m-a afectat.

După examen, am aflat că mașina fusese ridicată cu o zi în urmă în jurul orei 11:40 și ca trebuia să merg la sediul firmei SC. ILCOR AUTOECO SRL. De menționat că ieșisem din examen pe la 10:50 și în mai puțin de o ora trebuia să mă prezint la sediul firmei pentru a plăti o amenda de 120 lei plus 500 lei taxe (ridicare, transport, depozitare autovehicul). În cazul în care nu m-aș fi prezentat la sediul respectiv până în ora amintită, ar fi trebuit să suport încă … ATENȚIE, o taxă exorbitantă de depozitare în valoare de 200 lei.

Am mers la cea mai apropiată poștă de unde am ridicat banii trimiși de mama mea. Am luat un taxi pe care l-am rugat să mă ducă cât mai repede la sediul ILCOR, la marginea Bucureștiului, într-o zonă plina de gropi. Taximetristul chiar a luat o groapă în așa hal încât i-a sărit o boxă din spate și nu exagerez cu nimic. După eforturi deosebite, am ajuns la firmă cu doar 5 minute înainte de intrarea într-o nouă zi de depozitare. Mă așteptăm ca cei de acolo să nu se grăbească cu mine, așa ca am intrat într-un birou și i-am spus unuia de acolo.

“Eu sunt aici la ora potrivită, să nu cumva să ma trezesc că trageți de timp și mă puneți să plătesc încă 2 milioane. E treaba Dvs. dacă n-aveți suficient personal. Eu v-am anunțat”

și asta pentru că în fața mea, mai era o persoană care își finaliza actele. Eram din cale afară de nervos și probabil că angajații de acolo au învățat că nu e bine să te pui cu cineva care nu are nimic de pierdut.

Mi-a venit rândul și am intrat mai întâi în biroul unui agent de poliție care își avea sediul chiar lângă casieria firmei de ridicări, un prim semn că aceștia lucrează împreună. Agentul de poliție STALINESCU LUCIAN, aparent și agentul constatator în cazul de față mi-a întocmit un proces-verbal care menționează că am parcat mașina ilegal, la mai puțin de 25m de trecerea de pietoni. Trebuie să spun că eu până în acel moment habar nu aveam de ce îmi fusese mașina ridicată. Când am observat că nu mai este pe locul parcat chiar m-am uitat după semne care ar interzice staționarea. Nici vorbă de așa ceva.

Am încercat să-l întreb pe agent cum au măsurat ei distanța, pentru că sunt convins că nu poate fi vorba de o distanță mai mică de 25m de la trecerea de pietoni până la botul mașinii. Polițaiul, parșiv din fire, explică cu mult calm că s-a măsurat cu aparatul radar din dotare. Nu zău, radarul măsoară și distanțe mai nou? Am spus că vreau să vad și eu dovezile și mi-a spus că nicio problemă, se pot vedea oricând pe Str. Udriște, la Sediul DGPMPB. Între timp intrase un țigan gras, masiv, 3 cefe, o splendoare de cocalar parvenit ce se tutuia cu agentul. Zic:

- Eu oricum o să contest procesul astă verbal. Refuz să cred că mașina era staționată ilegal și nici ridicarea nu cred că este legală

(agentul) – Este în conformitate cu regulamentul de ridicare și transportare a autovehiculelor de pe raza sectorului 6.

(eu) – Nu-i nicio problemă, o să verific și eu.

(țiganul) – Ce să dai tu în judecată? Tu crezi că câștigi ceva? Îhî, îhî (râs stupid). O să pierzi timpul.

(eu, mai tensionat) – Asta rămâne de văzut. E timpul meu și mi-l fac cum vreau, nu?

Ei să mori tu de țigan borât, care poate erai vreun șef pe acolo, țin să te anunț că astăzi, eu și mii de oameni ne gândim în fiecare zi la sănătatea ta!

Trecem peste… am plătit amenda pe loc, mi s-a dat chitanța și procesul verbal. Apoi am mers la casierie unde am plătit incredibila sumă de 500 lei. În final m-am ales cu astea 3 acte din pozele de mai jos (chitanța amenzii, PV, factura firmei):

Mi-amintesc că pixul pe care mi l-au dat nici măcar nu scria. Eu vroiam să scriu ce contest dar cu un așa pix… În final pixul a ținut cu mine. Ei sperau că nu mai vreau să scriu și contestație.

Încă chestie interesantă, în procesul verbal nici vorbă să se menționeze măsura tehnico-administrativă de ridicare a autoturismului. Cu alte cuvinte, ei puteau să ridice mașina fără niciun background legal. Mai târziu am aflat că acest lucru era important.

Ajungând înapoi în Regie, am luat metrul, m-am dus în fața discotecii și am început să măsor distanță de la trecerea de pietoni până în locul în care știam că mi-am parcat mașina. O metodă rudimentară, dar suficientă ca să-ți faci o idee. De ce? Stupoare, eu am măsurat o distanță de cel puțin 34,3. Al naibii radar, ce-a greșit-o el. Asta înseamnă o eroare de cel puțin 37%. Scandalos de mult! Și ca să vă faceți o părere, iată o poză concludentă:

Înarmat cu sentimentul de dreptate, 3 bucăți de hârtie dar mai ales mulți nervi plănuiam contestația împotriva mișeilor. Dar despre toate ce au urmat, în episoadele următoare.

S-ar putea să-ți placă:

1. Epopeea ridicării unei mașini III
2. Epopeea ridicării unei mașini II