Panem et circenzes. Odinioară când mulţimea se răscula împotriva regilor, aceşti organizau bâlciuri pentru a îi îmbuna pe oameni. “Pâinea şi circul” era cea mai eficientă metodă de a-i păcăli pe oameni că totul merge cum se poate mai bine şi că nu există niciun motiv de răscoală.
Sunt scârbit… O dată la 2-3 ani trebuie să îndur cu statornicie, minciunile gogonate ale papagalilor ce-şi pretind locul de primar sau mai grav de Preşedinte.
Azi e 1 iunie, ziua în care se aleg Primarii. Stau să ma uit în urmă de-a lungul celor 4 ani şi încerc să realizez dacă s-a făcut ceva bun pentru oraşul astă. Mda… au fost unele lucruri – crearea terenului de baschet, organizarea unor evenimente câtuşi de interesante, schimbarea unor borduri şi…. şi atât! Rămăn uimit totuşi să constant câte lucruri s-au putut face atunci când edilii se simt presaţi de timp în apropierea alegerilor şi poate… doar poate, presaţi de datoria morala ce şi-au asumat-o.
Vorbesc în cazul ăsta doar de Plopeni. Doar în ultimul an, cu precădere în ultima vreme, s-au petrecut o mulţime de lucruri. S-au asfaltat străzile principale şi secundare, s-au asfaltat până şi aleile din cartiere, s-a adus pietriş pentru a nivela parcările. S-au deschis 3 parcuri noi într-un interval de doar cateva zile, trecere peste calea ferată a fost refăcută, problemele cu apa curentă au fost rezolvate, stadionul a intrat în renovare şi aşa mai departe. Ce înseamnă asta? CĂ SE POATE !
Stau să mă întreb de ce a fost nevoie să aştept 3 ani ca abia în al patrulea să văd îmbunătăţiri. A venit cumva tocmai acum, un buget enorm? Oare chiar aşa să fie? Dacă bugetul este anual, atunci unde s-au dus restul banilor din anii trecuţi?
Am început articolul vorbind despre conceptul “Panem et circenzes”. Fără îndoială că toată lumea ştie câte concerte au avut loc în ultima vreme. Am citit ieri în ziar ca Şt. Bănică Jr. a căştigat pe timpul perioadei electorale, din 15 concerte nu mai puţin de… ATENŢIE (bătăi de tobe)…. 300 000 de EURO. Asta înseamna 20 000 de EURO pe concert. Stau să mă întreb ce fel de om ar da atâţia bani, sau mai bine zis cine ar investi atâţia bani pentru un fotoliu de primar. Ştiţi cine? Cineva care ştie că-şi va amortiza investiţia cu vârf şi îndesat şi va avea chiar un profit uriaş de pe urma acestei “investiţii”. Totul se rezuma la bani şi toate personajele astea sunt la fel.
Cineva îmi spunea de curând ca are un prieten al cărui tată canditează la Primarie unei localităţi şi se văita de faptul că este atacat de contracandidaţi prin broşuri mincinoase. Scuza era lamentabilă: “Toţi sunt numai bandiţi cu excepţia lui tata.”
Ce pot spun altceva decât un simplu: ![]()
Închei cu o dedicaţie pentru toţi cei ce ne-au dat ţeapă şi celor ce vor mai urma.
Paraziţii – Vreau să vă doară
Se spune că fiecare vot contează, dar cu cine să votezi atunci când toţi sunt o apă şi-un pământ. Atunci… eu cu cine votez? Nu-mi râmăne decât un singur răspuns: Cu nimeni!
%RELATEDPOSTS%
S-ar putea să-ți placă:
18:01 on iunie 1st, 2008 1
Realitatea doare! Ei fura, dar nimeni nu-i prinde, nimeni nu are dovezi…ne scufundam…dar continuam sa mergem la vot cu zambetul pe buze… romanii sunt asa de usor manipulati…e jenanta situatia in care ne aflam…