De poti…
De poti sã nu-ti pierzi capul, când toti in jurul tãu si l-au pierdut pe-al lor, gãsindu-ti tie vina;
De poti, atunci când toti te cred nedemn si rãu, sa nu-ti pierzi nici o clipa încrederea in tine;
De poti s-astepti oricât, fãrã sa-ti pierzi rãbdarea, sã rabzi sã fii mintit, fãrã ca tu sã minti,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu rãzbunarea sã vrei a le rãspunde, dar nici cu rugãminti;
De poti visa, dar fãrã sã te robesti visãrii, de poti gândi, dar fãrã sã-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi pradã nicicând disperãrii, succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, rãstãlmãcit de oameni, ciuntit si prefãcut;
De poti sã-ti vezi idealul distrus, si din ruine sa-l reclãdesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte întreaga ta avere, si tot ce-ai strâns o viatã sã pierzi într-un minut,
Si-atunci, fãrã a scoate vorbã de durere, sã-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si dacã corpul tãu, uzat si obosit, îl vei putea forta sã-ti mai slujeascã încã,
Numai cu strãsnicia vointii tale, si-astfel sa steie peste vreme asa cum stã o stâncã;
De poti vorbi multimii,fãrã sã minti, si daca te poti plimba cu regii, fãrã a te-ngâmfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rãu sa-ti facã, pentru cã doar dreptatea e cãlãuza ta;
Si daca poti sã umpli minuta trecãtoare,sã nu pierzi nici o filã din al vietii pom,
Al tãu va fi pãmântul, cu bunurile-i toate si, ceea ce-i mai mult chiar, sã stii, vei fi un OM!
« Un an de soferie | 5 decembrie »
18:20 on noiembrie 26th, 2007 1
da…frumos…dar…nu va fi niciodata asa…