Vrei, nu vrei, se întâmplă câteodată să mai fie nevoie să treci pe la bancă. Și te gândești… că ai de mers, că e aglomerație în trafic, că e coadă la bancă sau că o să dai peste vreo frustrată dincolo de biroul/ghișeul din fața ta. E normal să te gândești la asta, doar trăim în România. Ei, totuși de la o vreme parcă nu mai e chiar așa. Concurența e mare și dacă nu dai ce e mai bun, nu reziști pe piața asta.

Deși se întâmplă să dai și peste idioți, eu am avut parte la BCR și la Raiffeisen Bank, de oameni de nota 10 cu felicitări. De ce?

1) La BCR am cont de internet banking. Primești un generator de parole (token, cum îi zic ei) care îți da o parola validă numai 38 de secunde. Mi se pare foarte original și foarte sigur, partea nașpa e că trebuie să-l cari după tine. Cum nu sunt vreun inițiat în domeniul bancar, am încercat să fac un transfer de bani prin aplicația lor, însă cred ca am introdus codul greșit (autorizarea plăților se face tot prin token) și mi-au suspendat contul din motive de securitate. Nu am nimic împotrivă, chiar cred că e bine că sunt atât de prompți. Am luat telefonul și am sunat la Suport Tehnic. Apelul mi-a fost preluat imediat și o domnișoara draguță s-a prezentat personal. Bine că nu au un robot și pentru asta. Cu o amabilitate excesivă, dar care te face să te simți bine, m-a întrebat datele de identificare și ce problemă am. Nici n-am terminat bine de explicat și aud:

“Contul Dvs. domnule Vlaicu, este activ în acest moment. Aveți acces la un calculator să putem face o verificare împreuna?”

“Da! Imediat (după un minut… ) Este OK, funcționează! Mulțumesc foarte mult.”

“Cu plăcere domnule Vlaicu, vă mai pot ajuta cu ceva?”

Și cam asta a fost tot. Am fost impresionat de amabilitate și cât de bine pregătită și rapidă a fost tipa. Bravo lor! Sper s-o țină tot așa.

2) La Raiffeisen am mers pentru a cere un extras de cont. Doamna care citeşte întregul articol…

V-ați gândit vreodată ce s-a mai întâmplat cu personajele care ne-au marcat copilăria? Personajele din cărțile pentru copii sau din desenele favorite?

Mă gândesc la bine-cunoscuții Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa, Mica Sirenă și alții. Ei, astăzi avem câteva noutăți în legătura cu ei. Iată cum arată personajele copilăriei noastre peste ani, adică astăzi. citeşte întregul articol…

Mar 06

Hai cu sărciu'

By Vlad 1 comentariu - Lasă un comentariu

Oare dacă îi dau să caute Opel Astra, îmi va găsi un Golf?

Via Radu winking

Mar 04

Bancul zilei

By Vlad 1 comentariu - Lasă un comentariu

Intr-o zi, la Poarta Raiului ajung 3 barbati, toti dependenti: primul de alcool, al doilea de femei iar al treilea de droguri. Dumnezeu ii vede si decide sa le mai dea o sansa. Astfel, pe alcoolic il inchide intr-o camera plina cu sticle de bautura, pe dependentul de femei intr-o camera plina de femei, iar pe dependentul de droguri intr-o camera plina cu Marijuana si le spune:
- Daca veti rezista tentatiei va voi da inca o sansa, daca nu, va arunc in iad!
Peste cateva luni Dumnezeu se intoarce la cei trei sa-i verifice. Intra in camera alcoolicului si-l vede mort de beat pe podea, iar in camera nu mai era nici pic de bautura asa ca-l trimite in iad. Intra in camera dependentului de femei si vede toate femeile lesinate de la atata f…tai asa ca-l trimite in iad. Intra apoi in camera dependentului de droguri si-l vede ghemuit intr-un colt, iar toata Marijuana era neatinsa, la locul ei. Dumnezeu ii spune:
- Bravo! Pentru ca ai reusit sa rezisti tentatiei te voi lasa sa ramai in Rai!
La care dependentul raspunde:
- Hai lasa asta! … ai un foc?

Mar 03

Curatenie

By Vlad 1 comentariu - Lasă un comentariu

Aseară, mi-am făcut curat în dulap. Am încercat să mă pot acomoda cu lucrurile vechi dar nu am reușit. Le-am aruncat. Mi-a fost greu. M-am obișnuit cu ele, am ținut și țin la ele, dar pur și simplu nu mi se mai potrivesc, indiferent cât aș vrea. Oricum mi le voi aminti mereu. Măcar acum mi-am făcut ordine în dulap…

Note to myself: Show must go on..

Mar 03

Ceva deosebit

By Vlad Niciun comentariu - Lasă un comentariu

Desenele în nisip nu sunt o noutate. Dar să vezi pe cineva atât de talentat… mai rar. Tipa a câștigat în 2009 varianta ucrainiană a show-ului “America’s Got Talent”. Watch and enjoy!

Via Anca kiss

Probabil că unii dintre voi deja știți clipul. Cine nu, uite ce a pierdut!

SNL Single Ladies from Justin MaHaffey on Vimeo.

De obicei mă lasă rece subiectele astea de scandal. Însă asta, e ceva ce nu vezi în fiecare zi. În altă ordine de idei țiganca profa îl pocnește pe Garcea. Iar asta ce face… întai își aranjeaza ochelarii că parcă îi zburau în toate părțile și apoi răspunde cu aceeși monedă … palmă, pardon!

Ca un om oarecare eu aș fi făcut la fel. Nu sunt pentru lovirea femeii sub nicio forma, dar daca femeia da, apăi dă-i și tu. Cum să accepți așa ceva?  Din punct de vedere legal, cred ca omul a cam greșit-o, dacă aș fi fost în locul lui și aș fi luat în calcul că sunt și polițist și mai sunt și filmat, aș fi făcut ca la americani. Aș fi pus-o la pâmânt dănd-o cu botul de podea, cătușe și direct la pârnaie.

Măcar a facut-o să plânga. rolling on the floor

Un bot care discuta cu tine cam despre orice. Se cheama CleverBot.com, daaar, dupa cum putem vedea parcă nu e așa clever.

Dany: bye.
Bot: Before you leave, can you take a moment to take the user survey?
Dany: no
Bot: Stop confusing me.
Dany: i said no.
Bot: You did say no.

Priceless rolling on the floor

Ian 27

Coca Cola in sesiune

By Vlad Niciun comentariu - Lasă un comentariu

Măcar treaz să te țină, dacă soldățeii nu vin să te trezească.

Via Miky kiss

Feed me - I'm hungry

Aboneaza-te la feed!

RSS Feed

Socializare

Mă găseşti pe Twitter

Mă găseşti pe Facebook

Mă găseşti pe Hi5

  • Comentarii recente

    • Vlad: Or fi, dar sunt și scumpi și au agenții mai puține.
    • Andrei kNox: ING sunt cei mai tari.
    • Andrei kNox: Lasa mah, poate or sa ti se potriveasca pe viitor… Sau poate-ti iei niste toale noi noute, d-alea...
    • catalin: =)) Foarte tare, frate! =))
    • catalin: Nu se stie niciodata !
    • catalin: Nimic nu mai are farmecul de altadata…imi aduc aminte cu cata nerabdare asteptam sa se difuzeze...
    • catalin: Foarte tare, man ! O portie de ras pe cinste:))
  • bara 7

    bara 7
  • bara 8

    bara 8
  • bara 9

    bara 9